Teodor Rădulescu: „Dacă aş putea întoarce timpul înapoi, aş face business şi nu artă”

Nu cred că e posibil să vorbesc despre 20 de ani de activitate în 30 de minute, dar pot să spun că această experienţă a fost una fericită şi anevoioasă. Am trecut prin mai multe direcţii ale artei, abandonînd „ceva” pentru „altceva”. Am făcut teatru, ca apoi să încerc şi coregrafie. La început era mai complicat, dar primeam o mare plăcere, atunci cînd îmi reuşea ceva.

Ce bucurii v-a adus Show-baletul în aceşti 10 ani de existenţă?

Bucurii au fost multe…ele de fapt sînt produsul uman. Mă bucur atunci, cînd pe poliţă văd 20 de DVD-uri cu spectacole, premii, diplome, afişe, publicaţii, pentru că realizez că asta am făcut eu. De fapt, în Moldova nu există o trupă de dans care să fi avut atîtea concerte solo cîte am avut noi.

În ultimii ani am făcut spectacole, fără a implica anumiţi artişti, din motiv că nu am „loc” pentru ei, iar a organiza şi a monta concerte solo, este o muncă mult mai dificilă şi nu fiecare poate s-o facă.

Aţi avut şi perioade mai dificile?

Cele mai mari deziluzii au fost atunci, cînd pierdeam dansatorii. De multe ori s-a întîmplat să-mi spună: „Eu am primit o ofertă în Coreea!”, sau „Eu plec în China şi voi primi un salariu de 600$! ”. Din moment ce eu nu le puteam plăti salarii, ei plecau.

Desigur, au mai fost momente în care spuneam „Stop!” şi mă gîndeam să las totul baltă. Chiar înainte de aceste 2 concerte am trecut printr-o perioadă de criză. Aveam cîteva credite de plătit, pe care încă le mai am, şi nu credeam că vreo bancă va binevoi să-mi mai acorde încă unul, pentru a-l investi în aceste concerte. Abia după sărbători s-a ivit o speranţă şi am găsit suma necesară.

Despre ce sumă este vorba?

E o sumă destul de mare. Doar pentru spectacolul din 10 februarie am luat un credit de 15 mii de euro. În costume, am investit vreo 10 mii.

În ce măsură v-aţi întors investiţiile?

Nu poate fi vorba de o întoarcere a investiţiei, deoarece dintr-un concert la Palatul Naţional, poţi cîştiga cel mult 5 mii de euro, asta în cazul în care nu dai invitaţii. Pentru a-ţi rambursa investiţia însă, trebuie să faci 5 spectacole şi să vinzi toate biletele la preţ mediu, adică 50-100 de lei.

La capitolul „invitaţii” merită de menţionat că, în ultimii ani eu nu dau invitaţii la concerte prietenilor mei, decît dacă ei mi le cer. A trecut perioada în care eu singur duceam invitaţiile. Îţi dai seama: dacă ai peste 700 de invitaţii… nu te faci taxist, ci „Poşta Moldovei”.

Ceea ce vreau să accentuez este că, atunci cînd oamenii primesc invitaţii, mai uită să vină la spectacol. Dar cînd omul singur te caută, singur ţi le cere, cu siguranţă va veni. Prietenii mei însă, se aşteaptă ca eu să le spun ceva de genul: „Oameni buni, am stat 3 luni în sală, am cheltuit 20 de mii de euro, am făcut aşa un spectacol, la care un bilet teoretic costă 400 de lei, dar eu ţi-l fac cadou. Nu vreţi să veniţi?”. Dacă nu le trimit invitaţii, chiar se supără. Pînă la urmă, eu doar cer respect pentru munca mea.

Care a fost cel mai scump spectacol al Show-baletului Teodor?

Cel mai scump a fost cel de la aniversarea de 8 ani. Atunci numai în costume am investit 22 de mii de euro, asta în afară de cei 15 mii de euro pentru organizare.

Show-baletul Teodor a susţinut două concerte aniversare. De ce două?

Primul concert a fost unul 100% coregrafic, pentru că am vrut să mai demonstrez că pot face singur spectacole solo. Al doilea a fost, pentru că am foarte mulţi prieteni, colegi din domeniul muzicii, care doreau să-mi fie alături. Cum nu au încăput în primul spectacol, am hotărît să-l fac şi pe al doilea.

Cînd au început pregătirile pentru aceste spectacole?

Pregătirile pentru concerte au început relativ tîrziu, deoarece nu eram sigur că le voi organiza. Ele au durat cam o lună şi ceva, timp în care am lucrat nemijlocit asupra noului program. Cu toate acestea, trebuie să menţionez că de un an încoace, de trupă se mai ocupă doi colegi de-ai mei, foarte buni în ale pregătirii profesioniştilor.

De un lucru îmi pare rău: deoarece am obţinut tîrziu creditul, nu am reuşit să finisez toate costumele. Unele au rămas „pe foaie”.

Descrieţi, vă rog, aceste cîteva săptămîni de pregătiri.

În această scurtă perioadă dansatorii au muncit enorm, practic au avut doar 2 zile libere. În rest se muncea cel puţin 4 ore, iar recordul a fost 12 ore într-o zi. În comparaţie cu teatrul, unde poţi rezista şi 20 de ore într-o zi, dansul îţi ia picioarele şi nu mai poţi face nimic. Nici cafeaua nu te mai ajută.

Cine v-a ajutat în montarea şi regizarea spectacolelor?

Regia şi producerea a fost a mea, dar la montarea dansurilor m-au ajutat elevii mei, pe care i-am crescut în ultimii 5 ani. Pînă acum 2 ani însă, eu făceam totul.

Acum, mi-ar fi plăcut să nu mă implic deloc, în ceea ce priveşte montarea dansurilor, pentru că nu mai vreau să fac totul din plăcere. Trebuie să primesc şi ceva bani, de aceea îi mobilizez pe cei mai tineri, care doresc să se afirme.

De unde vă inspiraţi în montarea dansurilor?

Întotdeauna mă inspir de undeva… mai ales din muzică, din oameni. La general vorbind, mă poate inspira chiar şi un costum. De multe ori, vreau să fac un dans pentru un costum şi atunci găsesc muzica potrivită şi încep a crea.

Care era atmosfera din spatele scenei, în timpul acestor două concerte?

Atmosfera era foarte fierbinte şi încordată. Pentru unele dansuri, costumele le primisem cu o oră înainte de spectacol, de aceea îmi făceam griji, ca nu cumva vreun dansator să îmbrace alt costum. Apoi, mai aveam dansuri noi, de aceea şi emoţiile erau mai mari.

Aţi avut careva propuneri după spectacol?

Chiar în seara spectacolului din 20 februarie am semnat un contract de lansare în România. Au venit impresari de la Bucureşti care ne-au propus lansarea solo a trupei. Dacă pînă acum mai aveam turnee în România, acesta însă, va fi unul special, deoarece e prima oară cînd avem ocazia de a susţine un concert integru. Deja ştim, că spectacolul va fi în sala Teatrului I.L. Caragiale din Bucureşti, la 24 martie. Înainte insă, vom avea alte 2 spectacole, la Cluj şi Timişoara.

Să presupunem că sînteţi un critic de artă independent. Cum aţi aprecia prestaţia Show-baletului Teodor, în cadrul acestor spectacole?

La aceste spectacole, prestaţia a fost de un nivel mai înalt, luînd în consideraţie faptul că unii dansatori sînt în echipă doar de 2 ani. În general, echipa a crescut şi cred că se apropie de un nivel de amatori foarte bun. Mai avem un pas pînă a deveni profesionişti, dar pentru asta e nevoie de mai multă experienţă scenică.

Cel mai mult, Show-baletul Teodor susţine concerte în Moldova şi România. De ce nu încercaţi să vă „infiltraţi” şi pe scenele din exterior, mai ales că aţi fost în multe state şi aveţi anumite relaţii…?

Pentru că baletul încă nu a atins acel nivel, care merită a fi promovat în lume. Dar, în 2 zile primesc DVD-ul cu materialul brut de la concert şi dacă aleg 10-15 minute reuşite, îl trimit. Am unde, am cu cine, am prin cine transmite acest DVD. Problema este la nivelul calităţii şi profesionalismului.

Aţi anunţat recent că dacă nu reuşiţi să faceţi din Show-balet o afacere profitabilă, renunţaţi. În acest caz, cine v-ar putea continua munca?

Alexandra, care e deja coregraful oficial al baletului, iar la aceste două concerte, ei îi aparţine cea mai mare parte din coregrafie. Ar mai fi şi Igor Munteanu, care are şcoala ansamblului „Joc”, 3 ani în baletul Sofiei Rotaru şi 5 ani în cel al Irinei Alegrova. El acum se ocupă mai mult de baza clasică a dansatorilor.

Dacă veţi părăsi Show-baletul, ce veţi face, din ce veţi obţine profit?

De parcă eu vreodată am obţinut profit din show-balet! Nu ştiu dacă mai exista baletul, dacă eu nu mai făceam şi altceva.

Altceva… ce?

Altceva, adică aveam contracte în străinătate şi investeam în Show-balet. Dar în ultimii 4 ani mi-am creat o agenţie de publicitate. De fapt, ăsta a fost şi motivul pentru care am mai făcut şi studii în economie: să pot face o afacere din Show-balet pentru că pînă acum, el m-a distrat.

În şcoala dvs. tinerii pot deprinde mai multe stiluri de dans. Unde sînt instruiţi profesorii-coregrafi?

Profesorii sînt chiar dansatorii, care au un nivel înalt de pregătire. În fiecare sîmbătă, ei au ore de metodică a predării dansului. În plus, ei se duc la diferite traininguri peste hotare. Numai în 2007 au fost de 2 ori la Moscova, Kiev, Odessa, Slovenia, Germania, unde au primit lecţii de la coregrafii din spatele marilor vedete de la Hollywood.

Pe parcursul acestor 20 de ani de activitate, aţi reprezentat imaginea Moldovei în lume. Ce răsplată primiţi din partea statului?

Guvernul niciodată nu ne-a susţinut. Nu vorbesc de faptul că poate ne-ar da o sală, ei nici măcar o scrisoare de mulţumire, pentru întreaga activitate, nu mi-au dat. Şi asta după ce la fiecare spectacol, guvernanţii iau 150 de invitaţii. Aşa este regula în Palatul Naţional: la fiecare concert, rîndurile 15-16 sînt automat rezervate conducerii. Eu nu pot să vînd şi nici să dau cuiva aceste locuri.

Mi-aş fi dorit ca Guvernul să mă scutească măcar de taxe, ca să pot investi aceşti bani în costume şi dansatori.

La final, aş vrea să vă întreb ce reprezintă arta pentru Teodor Rădulescu?

Arta este modul meu de viaţă, care nu mi-a permis să-mi fac o familie, iar dacă aş putea întoarce timpul înapoi, aş face business şi nu artă. Dar, din moment ce am intrat, nu voi putea ieşi din ea încă mult timp. Chiar dacă voi abandona baletul, oricum voi face bani şi voi continua să investesc în el. Asta e – sînt sclavul artei, iar toţi banii pe care-i fac în afara artei, mi-i „mănîncă” arta. Unii prieteni de-ai mei, businessmani, îmi spun că dacă aş fi facut afaceri, pînă acum mi-aş fi cumpărat 20 de balete Teodor. Greşeala mea a fost că nu am pornit de acolo de unde trebuia, dar nu mai pot schimba nimic.

În esenţă, eu nu sînt un om „normal”, sînt un om „de artă”…

Ina Gorpin

Scrie un comentariu

Din categoria VIP

Lasă un comentariu